Allen Coliban

0
179

Continuăm să refacem fațade ale clădirilor emblematice din centrul Brașovului.
S-au încheiat lucrările pe care le-am cofinanțat la alte 2 fațade. E vorba de clădiri importante pe care actualii proprietari și-au dorit să le repună în valoare și să le redea strălucirea de odinioară. Clădirea Muzeului de Artă (Eroilor 21) și clădirea de pe Lungă 15 au acum un nou aspect.

Municipalitatea a cofinanțat lucrările prin intermediul Fundației Monumentelor Istorice Brașov. Îi invit pe toți proprietarii care vor să-și refacă fațadele clădirilor să verifice care e procedura prin care primăria acoperă o parte din cheltuieli (link în primul comentariu).

Câteva detalii despre cece 2 lucrări încheiate:
👉 Muzeul de Artă (Bd. Eroilor 21) a primit cofinanțare în valoare de 447.655 lei (valoarea totală a intervenției a fost 895.310 lei). Lucrările au presupus reabilitare învelitoare, reabilitare fațadă cu restaurare și reconstituire elemente decorative și recondiționare tâmplărie. Lucrările s-au desfășurat între 2021 și 2023.
👉 Imobilul de pe Lungă 15 a primit cofinanțare în valoare de 40.557 lei (valoarea totală a intervenției a fost 81.114 lei). Lucrările au presupus reparații la acoperiș, reabilitare fațadă cu restaurare elemente decorative și recondiționare și restaurare tâmplărie). Toate lucrările s-au întâmplat în 2023.
Trebuie să ne refacem și să ne repunem în valoare cât mai multe clădiri. Aveți din partea mea și a Fundației Monumentelor toată deschiderea.

Allen Coliban 

Lasă un răspuns