Realizarea racordării Aeroportului Internaţional Braşov la reţeaua naţională de căi ferate a fost cuprinsă în secțiunea „Transport și Mobilitate Urbană” a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) elaborat de Guvernul României.

Avem nevoie de legătura feroviară dintre Aeroportul de la Ghimbav și Gara Braşov în primul rând pentru a asigura accesul rapid al călătorilor atât spre Brașov, cât și spre alte destinații din zona noastră. Însă, pe lângă faptul că vom avea un terminal care permite un trafic de 1,2 milioane de pasageri pe an, ne propunem ca judeţul Braşov să devină şi din punct de vedere logistic un important centru de #cargo la nivel naţional.

Din acest punct de vedere, legătura #feroviară reprezintă o etapă obligatorie în viabilizarea Aeroportului pentru transportul de mărfuri, iar conectarea acestuia de magistrala feroviară 300, în zona localităţii Bod, va putea conduce, în perspectivă, la dezvoltarea unui centru intermodal în zona Feldioara. Vreau să mulțumesc pe această cale conducerii CFR-SA pentru profesionalismul şi promptitudinea cu care a venit în sprijinul proiectului nostru şi totodată doresc să le mulţumesc oficialilor guvernamentali că au înţeles necesitatea realizării acestei investiţii.

Mai multe detalii găsiți aici: https://fb.watch/4qFw8lx4pS/

Lasă un răspuns