Darău Irineu „Pentru Țara Făgărașului,Victoria și Ucea”

0
287
N-am înțeles niciodată de ce nu putem să gospodărim județul cu adevărat pentru locuitori. Iar Țara Făgărașului a fost mai mereu ignorată, chiar și atunci când s-au cheltuit mulți bani publici.
Zilele acestea am primit un nou val de plângeri de la locuitorii din Victoria și Ucea privind starea condițiilor de trafic pe șantierul drumului județean DJ105C, aflat în reabilitare completă.
Am primit și imagini de la fața locului, realitatea este evidentă. Mașinile celor care fac naveta nu țin cont de declarații și de bune intenții, ci se strică. Iar oamenii, așa cum au avertizat deja, nu vor avea altă soluție decât să dea în judecată Consiliul Județean.
Am solicitat fără întârziere către Inspectoratul Județean de Poliție să constate de urgență situația, ei fiind singurii care pot solicita creșterea măsurilor de siguranță rutieră. Am notificat ieri și Consiliul Județean.
Apreciez rapiditatea cu care au revenit cei din CJ, explicându-ne cauzele opririi șantierului (vorbim despre o modificare a proiectului în zona decopertată, din cauza tipului de sol descoperit), dar este evident că nu este păzit interesul oamenilor în tot acest proces: trebuie comunicat urgent cât va dura șantierul actual (vorbim de câteva săptămâni, în acest caz) și unde vor mai fi realizate lucrări ample cu efect similar. De asemenea, planurile pentru un proiect de asemenea anvergură trebuie făcute astfel încât confortul cetățenilor să fie protejat și permanent să fie asigurată o stare (chiar și intermediară) a drumului care să permită o circulație fără pericol și daune pentru mașini.
Dacă pe alte subiecte importante, cum este aeroportul județean, se comunică amplu și aproape zi de zi, trebuie acordată atenție similară și altor proiecte care afectează major viața oamenilor. Înainte de promisiuni și proiecte uriașe, politicienii ar trebui să demonstreze că sunt capabili să rezolve în județ probleme punctuale, dar cu impact mare asupra locuitorilor. Astăzi, oamenii din zona noastră se simt nemulțumiți și nedreptățiți pe bună dreptate.
Aștept de la autorități eficiență și să colaboreze rapid. Nu este admisibil să avem accidente și pagube.
Vă rog să conduceți prudent în zonă și să respectați limita de viteză impusă!

 

Darău Irineu

Lasă un răspuns